Primul .

La început a fost cuvântul fără semne de punctuație
Primul semn a fost ” . ” Dar cuvântul nu l-a lăsat singur pentru mult timp și a făcut din el și ” , “

Noul cuplu ” ; ” a împânzit câmpul lexical al cuvântului și totul era așa cum trebuie să fie.
Au stat ” ; ” cât au stat, dar li s-a urât repede cu binele și au făcut o nefăcută.
Iar de pe urma ei, au ieșit pe rând ” : ”.

Primul punctuleț a crescut repede ” ! ”, la fel și al doilea ” ? “.

Nu știu cum se face, că mereu se găsește câte unul mai invidios ” ! ” care vrea să-i facă felul vreo unuia ” ? ”.
Nu mult a durat până când din ” ? ” nu a mai rămas decât ” … ”.

Cuvântul, simțind noul semn de punctuație ” … ” i s-a adresat lui ” ! ”.
” ! ”, unde-i ” ? ”, de ce nu găsesc semnul lui de punctuație… Uite că vreau să-l pun, de ce nu pot…
” ! ” replică ofensat «Nu știu. Sunt eu păzitorul fratelui meu…»
«Ce ai făcut… Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine…»

Cuvântul l-a pedepsit pe ” ! ”, continuând să folosească celelalte semne de punctuație ( . , ; : ).

” ! ” plecat fiind din fața cuvântului, și-a găsit o cratimă ” – ” cu care l-au avut pe ” + ”. Apoi a apărut ” = ”, ” / ”, chiar și surorile ” () ”.

Lumea s-a înmulțit din ei și prin ei. Poate chiar prea mult.

Astăzi, am ajuns să nu o mai diferențiem pe ” , ” de ” ‘ “, iar curiozitatea ” ? ” a rămas tot așa ” … ”
Însă Cuvântul… cu toate prin care l-am trecut:,;!?-+=/()‘@#… Cuvântul e încă cu noi

#farahashtag